PROPRIETARUL

Nello Dal Tio s-a născut în Vazzola, un mic oraş din provincia Treviso, în regiunea italiană nord-estică Veneto. Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa într-o familie tradiţională italiană, crescând într-o lume şi o cultură specific rurale. Mediul şi cultura tradiţională i-au insuflat trăsături precum autenticitatea, umanitatea şi înţelepciunea care urmau să îl definească toată viaţa, atât din punct de vedere uman, cât şi profesional. La vârsta de 18 ani, împreună cu cei doi fraţi ai săi, a pus pe picioare prima afacere, o firmă unde produceau echipamente agricole: aceasta a fost experienţa care a adus laolaltă aspectele practice ale administrării unei afaceri, cunoştinţele de agricultură şi moştenirea culturală profundă. Aşadar, acest moment poate fi considerat rampa de lansare pentru toate viitoarele activităţi antreprenoriale ale lui Nello.

Dupa o carieră de succes în domeniul aparatelor profesionale de cafea espresso, în 2002 Nello a văzut pentru prima dată dealurile din Petrovaselo, și a fost ca şi o întoarcere la copilărie, şi la originile sale. Astfel, marea sa pasiune, nevoia de a-şi dedica din nou timpul şi eforturile, pământului, dar nu doar pentru a-l poseda, pentru a-l AVEA, ci mai ales pentru a-l face să TRĂIASCĂ, cultivându-l, readucându-l la viaţă, a renăscut,.
Rădăcini, trăinicie, încredere.

Satisfacţia, ambiţia sa este de a vedea că lucrurile merg bine, că mediul de lucru din jurul său este armonios, caracterizat prin gândire pozitivă şi colaborare, unde fiecare angajat îşi găseşte locul şi are şanse egale.

Aceasta este bucuria, mândria lui Nello, pe care ne-a insuflat-o şi nouă.
Şi aceasta este mândria pe care o împărtăşim cu el.